Angajații TVR cer demiterea lui Mircea Radu, după ce vedeta și-ar fi falsificat declarația de avere3Foto© paginademedia.ro

Angajații TVR cer demiterea lui Mircea Radu, după ce vedeta și-ar fi falsificat declarația de avere

, 6 știri, 130 vizualizări

Este scandal în Televiziunea Publica după ce Mircea Radu și-a rectificat declarația de avere, după ce în primă fază erau trecute venituri de două ori mai mici. Potrivit primei declarații de avere depuse de către actualul șef al comunicării în TVR și consilier al Doinei Gradea, acesta câștiga de două ori mai puțin decât suma reală.

Concret, nu a primit 13.000 de euro (64.670 de lei), cât anunțase în luna iulie, ci 23.000 de euro (112.574 de lei). Sindicatul MediaSind a tras un semnal de alarmă asupra celor semnalate la finalul Consiliului de Administrație.

La acea vreme Doina Gradea a recunoscut faptul că prezentatorul a primit pentru cele opt ediții ale emisiunii Down The Road mai mulți bani decât sumele notate în declarația de avere. Surse citate de paginademedia.ro au dezvăluit că membrii Consiliului de Administrație au cerut lămuriri în legătură cu modul în care vedeta postului public a încasat aproape de două ori mai mult.