Dorința lui Mircea Rednic, la debutul pe banca Viitorului5Foto1Video© gsp.ro

Dorința lui Mircea Rednic, la debutul pe banca Viitorului

, 11 știri, 25 vizualizări

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că speră ca debutul său pe banca formației FC Viitorul să fie unul pozitiv și să câștige partida cu Chindia Târgoviște, din cadrul etapei a 13-a a Ligii I de fotbal.

Antrenorul a precizat că a fost avantajat de amânarea partidei cu FC Hermannstadt, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus la echipa sibiană, pentru că a avut timp mai mult să-și cunoască jucătorii.

"Sper să fie un debut pozitiv. Amânarea meciului cu Sibiul m-a ajutat, pentru că am avut mai mult timp să-i cunosc pe jucători. Una e să-i vezi la televizor și alta e să lucrezi cu ei. Dar este și un dezavantaj, pentru că Sibiul avea jucători importanți care erau infectați. Astea au fost deciziile, noi le-am respectat și sper ca perioada asta de o săptămână pe care am avut-o împreună să fie pozitivă'', a declarat Rednic.