Eugen Tomac anunță că PMP merge singur la alegerile parlamentare© romanialibera.ro

Eugen Tomac anunță că PMP merge singur la alegerile parlamentare

, 4 știri, 20 vizualizări

Liderul Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a anunțat că partidul va merge singur la alegerile parlamentare. Eugen Tomac a declarat că alegerile vor fi organizate în acest an, cu toată criza de sănătate publică, deoarece „democrația nu poate fi pusă între paranteze“.

„Vom pregăti partidul în săptămânile viitoare pentru bătălia din 6 decembrie.

Convingerea noastră este că vom avea alegeri în acest an, chiar dacă traversăm o perioadă foarte grea, fiind în plină criză de sănătate publică, totuși democrația nu poate fi pusă între paranteze și trebuie să ne pregătim cu seriozitate, responsabilitate, îndemnând cetățenii să înțeleagă că prioritatea zilei este să avem grijă de noi și de cei apropiați, dar în același timp viața merge mai departe și trebuie să ne organizăm.

Pentru alegerile parlamentare, PMP va merge pe cont propriu și sunt absolut convins că toate obiectivele pe care le-am stabilit în Colegiul național vor fi atinse”, a declarat Eugen Tomac.