Fotbal: Chelsea și Arsenal, finalistele Cupei Angliei2Foto© agerpres.ro

Fotbal: Chelsea și Arsenal, finalistele Cupei Angliei

, 5 știri, 20 vizualizări

Chelsea și Arsenal vor juca finala Cupei Angliei la fotbal, pe 1 august, după ce au trecut în semifinale de cele două formații din Manchester, United, respectiv City. Chelsea s-a impus cu 3-1 în fața lui United, pe Wembley, prin golurile lui Olivier Giroud (45+1) și Mason Mount (46), la care s-a adăugat autogolul lui Harry Maguire (74).

Golul de onoare al ''diavolilor roșii'' a fost semnat de Bruno Fernandes (85 - penalty). La al doilea gol al londonezilor, marcat cu un șut de la marginea careului, portarul David De Gea (United) a avut o contribuție importantă, apreciind greșit traiectoria mingii. Manchester United venea după o lungă serie pozitivă, cu 14 victorii și 5 egaluri de la eșecul din ianuarie cu Burnley (0-2).

Sâmbătă, Arsenal a învins-o pe Manchester City, deținătoarea trofeului, cu 2-0, tot pe Wembley, prin ''dubla'' gabonezului Pierre-Emerick Aubameyang (19, 71). Chelsea a cucerit ultimul său trofeu în Cupa Angliei în 2018 (1-0 cu Manchester United în finală), în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1 în finala din 2017, chiar în fața rivalei londoneze.