Incendii devastatoare în Portugalia8Foto1Video© observator.tv

Incendii devastatoare în Portugalia

, 13 știri, 9 vizualizări

Cele trei incendii s-au declanșat sâmbătă, iar autoritățile au anunțat că duminică au reușit să țină sub control două dintre acestea. Incendiile s-au răspândit rapid din cauza vântului puternic din regiune. Opt pompieri și 12 civili au fost răniți, iar Armata a decis mobilizarea soldaților pentru a ajuta la stingerea focului. Mai multe șosele importante au fost închise.

Poliția a declanșat o investigație în legătură cu aceste incendii, a anunțat Eduardo Cabrita, ministrul portughez de Interne. El a informat că autorităților locale li s-a părut suspect că cele trei incendii au izbucnit în aceeași perioadă și în zone apropiate. „Suntem pregătiți pentru o zi grea”, a declarat Belo Costa, un oficial din cadrul Protecției Civile. El a mai informat că nicio locuință nu este în pericol să fie afectată de incendii.

Președintele țării, Marcelo Rebelo de Sousa, a informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că urmărește situația și și-a exprimat solidaritatea față de persoanele afectate. Șase regiuni din centrul și sudul Portugaliei sunt sub cod roșu de incendii. Incendiile de vegetație sunt o problemă frecventă în Portugalia deoarece țara este puternic împădurită, temperaturile ridicate din timpul verii duc la aprinderea copacilor, iar vânturile puternice care vin dinspre Oceanul Atlantic întețesc focul.