Mesajul organizatorilor Astra Film Festival, după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut ca filmul „Arsenie. Viața de apoi” să nu fie difuzat13Foto© adevarul.ro

Mesajul organizatorilor Astra Film Festival, după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut ca filmul „Arsenie. Viața de apoi” să nu fie difuzat

, 19 știri, 27 vizualizări

Astra Film Festival reacționează după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut ca filmul „Arsenie. Viața de apoi” să nu fie difuzat în județul Sibiu. „În 30 de ani, Astra Film Festival nu a cenzurat niciun film”, se arată în comunicatul de presă transmis marți.

Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra Film Festival, care va avea loc între 15-22 octombrie, ca proiecția filmului "Arsenie. Viața de apoi", al regizorului Alexandru Solomon, să fie interzisă, acuzând că pelicula face parte dintr-un "demers neomarxist", care își propune să batjocorească poporul român și valorile lui spirituale, prin parodierea vieții părintelui Arsenie Boca.

Demersul Arhiepiscopiei Sibiului vine după ce la Arad, Centrul Municipal de Cultură și Biblioteca Județeană au anulat proiecții ale documentarului regizat de Alexandru Solomon. Acolo, organizatorii au primit amenințări: "Dacă îndrăzniți să proiectați filmul, venim acolo și va fi circ, facem scandal!".