Moșii de Toamnă 2019. Tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților 20193Foto© libertatea.ro

Moșii de Toamnă 2019. Tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților 2019

, 4 știri, 12 vizualizări

MOȘII DE TOAMNĂ 2019. Ziua de sâmbătă este dedicată pomenirii morților, scrie libertateapentrufemei.ro. Și asta pentru că, potrivit scrierilor bisericești, în zi de sâmbătă, lui Iisus Hristos i-a fost înmormântat trupul. În vreme ce sufletul Său a coborât în iad, pentru a elibera spiritele captive. În ritul bisericesc, pomenirea sufletelor adormite se face tot sâmbăta.

Căci duminica este ziua Învierii, a vieții veșnice. Așa se face că, în anumite momente importante ale anului calendaristic, oamenii s-au obișnuit să-i pomenească pe cei dragi, trecuți în lumea cealaltă, la date fixe. Moșii sunt sărbători populare, dedicate, după cum spune și numele, strămoșilor.

Când și cum se sărbătoresc Moșii de Toamnă

Peste an, românii de rit ortodox respectă cam 20 de zile de Moși. Cele mai importante sunt Moșii de primăvară, celebrați odată cu cei 40 de Mucenici, Moșii de vară, în sâmbăta din Ajunul Rusaliilor, Mosii de Toamna, între 26 octombrie și 8 noiembrie, și Moșii de iarnă, înaintea Lăsatului de sec de carne pentru Postul Crăciunului.