O educatoare și o îngrijitoare de la o creșă, acuzate de rele tratamente aplicate copiilor4Foto© observator.tv

O educatoare și o îngrijitoare de la o creșă, acuzate de rele tratamente aplicate copiilor

, 10 știri, 8 vizualizări

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, Luminița Prodan, a declarat luni, pentru Agerpres, că la Poliția municipiului Alba Iulia au fost înregistrate două sesizări din partea unor părinți, care au avut reclamații la adresa a două persoane, o educatoare și o îngrijitoare.

"În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. Plângerile au fost conexate și s-a deschis un dosar penal. Verificările se efectuează, deocamdată, cu privire la faptă", a afirmat Luminița Prodan.

Și Primăria municipiului Alba Iulia, în administrarea căreia se află creșa, a declanșat o procedură administrativă în acest caz, fiind sesizată Comisia de disciplină.