Percheziții la Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, în ancheta despre contactele cu Ucraina2Foto© realitatea.net

Percheziții la Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, în ancheta despre contactele cu Ucraina

, 8 știri, 39 vizualizări

Mandatul de percheziție a fost executat în cadrul anchetei privind afacerile lui Giuliani în Ucraina. Deja doi foști asociați ai acestuia sunt inculpați pentru o donație ilegală, în campania prezidențială din 2020. Aceștia l-au ajutat pe Giuliani să caute informații compromițătoare despre Joe Biden, dar și despre fiul acestuia, Hunter Biden. Giuliani nu a fost arestat și nu se știu cauzele exacte, pentru care s-a emis mandatul de percheziție.

Robert J. Costello, avocatul lui Rudolph Giuliani, afirmă că perchezițiile nu erau necesare întrucât fostul primar al orașului New York a răspuns la întrebările procurorilor, cu excepția celor privind comunicațiile privilegiate cu Donald Trump.

„Ceea ce au făcut astăzi se numește delict legal. De ce să faci aceste lucruri cuiva, mai ales cuiva care a fost procuror general asociat, procuror, primar al orașului New York și avocat personal al celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite?", a declarat Costello, citat de Mediafax.