Răzvan Lucescu și-a prelungit contractul cu PAOK Salonic4Foto© gsp.ro

Răzvan Lucescu și-a prelungit contractul cu PAOK Salonic

, 6 știri, 5 vizualizări

Antrenorul român Răzvan Lucescu și-a prelungit contractul cu PAOK Salonic, a anunțat vineri site-ul clubului aflat în acest moment pe primul loc în campionatul de fotbal al Greciei.

„Unele relații depășesc limitele sportului. Unele relații devin pe viață. PAOK anunță prelungirea contractului lui Răzvan Lucescu până la 30 iunie 2027”, a indicat gruparea din Salonic.

Fost antrenor la Rapid și fost selecționer al naționalei României, Răzvan Lucescu, care pe 17 februarie va împlini 55 de ani, este la al doilea mandat la PAOK Salonic. Tehnicianul a pregătit prima oară între 2017 și 2019 această echipă, la care a revenit în anul 2021. Cu PAOK, Lucescu a câștigat o dată campionatul Greciei, în 2019, și de două ori Cupa Greciei, în 2018 și 2019. În sezonul 2021-2022, el a dus formația până în sferturile de finală ale Europa Conference League.