Tânărul aflat în arest la domiciliu, bănuit că a incendiat casa bunicii sale și a dispărut, a fost prins© observator.tv

Tânărul aflat în arest la domiciliu, bănuit că a incendiat casa bunicii sale și a dispărut, a fost prins

, 5 știri, 9 vizualizări

Potrivit IPJ Dâmbovița, polițiștii au reușit să dea de urma tânărului care se afla în arest la domiciliu și care a fugit după ce a dat foc casei, luni seară, în localitatea Cobia.

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că incendiul ar fi fost provocat de un tânăr de 24 de ani. Acesta s-a sustras cercetărilor inițial, dar a fost prins și reținut de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești. La acest moment se afla în stare de reținere la sediul poliției”, au precizat reprezentanții IJP Dâmbovița.

Tânărul urmează să fie prezentat instanței pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Reprezentanții ISU Dâmbovița au declarat că, în urma verificărilor, s-a stabilit că incendiul a fost pus intenționat.