Turcan: Pregătim includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor6Foto© adevarul.ro

Turcan: Pregătim includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor

, 10 știri, 6 vizualizări

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat, marți, că se pregătește includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor. Potrivit oficialului, a avut loc o primă discuție în acest sens, cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, ai Muzeului Național Peleș și ai Asociației Casa Majestății Sale - Casa Regală.

„Pregătim Includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a castelelor Peleș și Pelișor.

Am avut o primă discuție la sediul Ministerului Culturii cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, ai Muzeului Național Peleș și ai Asociației Casa Majestății Sale - Casa Regală cu care am stabilit un grup de lucru pentru îndeplinirea cerințelor procedurale pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de la identificarea capacității de gestionare și management, până la definirea exactă a perimetrelor, la îndeplinirea condițiilor de autenticitate și integritate și a criteriilor privind valoarea universală excepțională”, a scris ministrul Culturii, Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Culturii a subliniat că cele două castele, Peleș și Pelișor, nu sunt doar monumente istorice „ ci și destinații vii care reflectă identitatea națională contemporană”. „Ele funcționează ca muzee, aducând în prim-plan istoria și cultura într-o manieră interactivă și accesibilă”, a adăugat Turcan.