Unde se poate călători după Revelion2Foto© antena3.ro

Unde se poate călători după Revelion

, 6 știri, 87 vizualizări

În 2021 călătoriile vor fi reluate, deși nu într-un ritm similar celui din anii anteriori când cursele erau pline ochi, iar cerul era în permanență brăzdat de aeronave care mergeau dintr-un capăt în altul al lumii. Cifrele din anul de referință 2019 vor fi atinse abia în 2023 sau 2024 spun antreprenorii din turismul românesc.

Momentan însă, în continuare multe destinații sunt închise vizitatorilor din dorința de a ține sub control numărul de cazuri de Covid-19. Este cazul unor destinații exotice precum Seychelles sau Mauritius care în alți ani primeau milioane de vizitatori străini atrași de plajele divine și de peisajele rupte din rai.

Acum, condițiile de intrare în aceste state sunt draconice, cu săptămâni de carantină și mai multe teste – costuri suportate de vizitator – și nu de puține ori chiar și acestea se aplică unui număr redus de turiști, din anumite țări, unde numărul de îmbolnăviri este mic. Aceeași este situația și pentru Indonezia, Thailanda sau Filipine.