urnet
  • Știri
  • Vremea
  • Horoscop
SeninBucurești20°
  • Important
  • Declarații
  • București
  • Constanța
  • Donald Trump
  • FCSB
  • Germania
  • Grecia
  • Kiev
  • Moscova
  • Republica Moldova
  • SMURD
  • SUA
  • Tribunalul Constanța
  • Ucraina
  • UE
  • Volodîmîr Zelenski
“ Mă bucur că sunt sănătos, sper să fiu sută la sută și să dau un randament bun. A fost o perioadă foarte grea, am stat departe de teren, a fost un moment dificil. Am stat mai mult în sală, m-am pregătit mult și mental, colegii m-au ajutat, iar asta a făcut ca totul să fie mai ușor. Fotbalul nu este așa ușor, mai apar și astfel de momente. Am petrecut mai mult timp cu familia și cu iubita, iar pe partea asta chiar sunt fericit. Pe plan fotbalistic, vreau să fiu sănătos și să îmi ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Am început fotbalul la 7 ani, locuiam într-un sat din Spania. M-au văzut niște oameni în parc, în timp ce mă jucam, și mi-au spus să dau probe. Le-am dat, iar după două luni am fost la un turneu în Barcelona. Acolo m-a văzut Valencia. Cei de acolo l-au sunat pe tatăl…
Alexandru Musi
Alexandru Musi, 8 luni
Alexandru Musi se bucură de ultimul transfer făcut de Dinamo: „Mă…

Declarații de Alexandru Musi

“ Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în acest moment
Alexandru Musi
Alexandru Musi, 7 ore
Alexandru Musi: „Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în…
“ Am făcut ce ne-a zis mister și am avut norocul de a marca și atâta tot. Vreau să felicit tot ce înseamnă Sporting Liești, sunt niște băieți minunați, am vorbit cu ei, au creat ceva frumos și le doresc…
Alexandru Musi
Alexandru Musi, 3 zile
Alex Musi, după „dubla” din Cupa României Betano: „Nu mă mai gândesc…
“ Mă bucur că fanii au venit într-un număr cât mai mare, ne-au susținut și asta a făcut diferența. Când fanii ne împing de la spate, echipa este mai puternică. Mă aștept la un meci greu, știm cu toții…
Alexandru Musi
Alexandru Musi, o lună
Alexandru Musi, după Dinamo - FC Voluntari 4-0: „Asta a făcut…

Ultimele evenimente

Fostul ministru PSD al Agriculturii cere demisia lui Ilie Bolojan

10 orePSD

Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

11 oreBacău

Forțele americane au lovit și distrus trei petroliere iraniene ca represalii la un atac din partea…

12 oreSUA

Ionuț Chirilă, șocant după ce CS Dinamo a încasat un 0-8 de la Unirea Slobozia

13 oreCS Dinamo
Contact info@ournet-group.com

Version: 0.2.2

Afaceri
Publicitate
Surse de știri
Știri
Vremea
Horoscop
Curs valutar
Republica Moldova
Bulgaria
Italia
Ungaria
Cehia
India
Spania