Accident cu șase autovehicule pe autostrada București - Pitești4Foto2Video© antena3.ro

Accident cu șase autovehicule pe autostrada București - Pitești

, 12 știri, 24 vizualizări

UPDATE - Conform ISU Giurgiu, în accident au fost implicate șase autovehicule, în care se aflau 13 persoane.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. De asemenea, în sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD. Două femei, în vârstă de 45 și 48 de ani, din autoturisme diferite, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluate de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean”, transmit oficiali ISU Giurgiu.

Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor în zona unde a avut loc accidentul, deoarece sunt scurgeri de carburant pe partea carosabilă.