Accident grav pe pârtia Sorica din Azuga. Un bărbat s-a rănit grav la cap după ce a căzut la schi și i-a crăpat casca
Un schior de 54 de ani a suferit un accident grav pe pârtia Sorica din Azuga, duminică, după ce a căzut într-un impact atât de puternic încât casca de schi i s-a crăpat. Bărbatul, care a suferit un traumatism cranio-cerebral și a pierdut conștiența, a fost preluat de un elicopter al Salvamont Brașov și transportat de urgență la spital. Autoritățile recomandă prudență pe pârtii, având în vedere gradul de dificultate al acestora și condițiile meteo, transmite Agerpres.
Potrivit datelor comunicate de Salvamont Prahova, bărbatul în vârstă de 54 de ani din Azuga a căzut pe pârtia Sorica, suferind un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea stării de conștiență.
„Impactul a fost atât de puternic, încât casca de schi s-a crăpat", arată sursa citată.
Bărbatul a fost preluat de elicopterul de la POA Brașov, pentru a fi transportat de urgență la spital.