© antena3.roAlimentarea cu apă a localităților afectate de criza de la barajul Paltinu, reluată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a decis reluarea alimentării cu apă, începând de azi-noapte, a localităților afectate de criza de la barajul Paltinu. Autoritățile atrag însă atenția că apa poate fi folosită doar în scopuri menajere. Între timp, premierul Ilie Bolojan a cerut un raport despre ce s-a întâmplat în criza apei și cine este vinovat.
Reporter: În această dimineață, apa ar urma să ajungă la primii cetățeni din Prahova, însă aceștia sunt atenționați că apa va putea fi folosită momentan doar pentru grupurile sanitare. Este nevoie de umplerea unui sistem de peste 700 de km de rețea, au spus responsabilii locali, în timp ce directorul Direcției de Sănătate Publică Prahova a menționat că, în acest moment, apa respectă parametrii fiziochimici, dar că mai sunt necesare și rezultatele analizelor bacteriologice.
Este nevoie să treacă încă 72 de ore pentru a se putea garanta că apa este potabilă, potrivit autorităților. Până atunci, populația va continua să primească apă potabilă îmbuteliată de la rezervele statului, iar ISU Prahova va informa oamenii prin mesaje RO-ALERT în legătură cu toate riscurile până la revenirea la normalitate.