![Apeluri de proiecte de peste 1,7 miliarde de euro pentru sănătate în 2025](http://news.ournetcdn.net/events/7a3/large/7a38cde7789cfadc-e1d8d2-180j.jpg)
Apeluri de proiecte de peste 1,7 miliarde de euro pentru sănătate în 2025
Fondurile anunțate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor fi direcționate către modernizarea infrastructurii spitalicești, îmbunătățirea accesului la tratamente moderne și dezvoltarea serviciilor de prevenție și diagnostic precoce.
„Anul acesta este un an crucial pentru sistemul de sănătate din România, care vine cu 97 de apeluri de finanțare prin Programul Sănătate, de peste 1,7 miliarde euro. Sunt peste 250 milioane de euro investiți în screening, pentru depistarea precoce a bolilor grave, peste 200 milioane de euro în oncologie, pentru ca pacienții cu cancer să aibă acces la tratamente moderne, peste 200 milioane de euro pentru tratarea pacienților în stare critică, secțiile de Terapie Intensivă (ATI) și centrele pentru mari arși, astfel încât spitalele să fie mai bine echipate pentru urgențe.
În final, sunt fonduri care înseamnă spitale mai sigure, tratamente mai rapide și servicii medicale mai aproape de oameni”, a subliniat ministrul Marcel Boloș, potrivit ZF.