
AUR a depus o nouă moțiune simplă, de data aceasta împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruță
, 4 știri, 31 vizualizări
Partidul AUR a depus miercuri, 8 octombrie, în Senat, o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță (USR), acuzându-l că a transformat instituția într-o „agenție de plasare a forței de muncă pentru membrii și simpatizanții USR”.
Documentul, intitulat „Ministrul Radu Daniel Miruță, dovada vie că USR și PSD-PNL sunt aceeași mizerie. Ministerul Economiei, transformat în agenție de plasare a forței de muncă pentru membrii și simpatizanții USR”, este semnat de 39 de senatori și va fi dezbătut și votat luni, 13 octombrie, în plenul Senatului, potrivit News.ro.
Senatorul AUR Petrișor Peiu a anunțat că formațiunea sa consideră că ministrul Miruță este responsabil pentru „politizarea și ineficiența” din Ministerul Economiei.
“ Dorm liniștit cu ceea ce am realizat și privesc această ocazie ca pe o șansă de a spune din nou, public, cum înfrunt alături de colegii mei caracatița care vrea să țină țara în întuneric și sărăcie
Radu Miruță,
AUR a depus o nouă moțiune simplă, de data aceasta împotriva…
“ Am pregătit o moțiune pe care o înmânez, susținută de 39 de senatori, intitulată: «Ministrul Radu Daniel Miruță – dovada vie că USR și PSD – PNL sunt aceeași mizerie. Ministerul Economiei –…
Petrișor Peiu,
Moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță, depusă de…
“ Ministrul Radu Daniel Miruță - dovada vie că USR și PSD - PNL sunt aceeași mizerie. Ministerul Economiei - transformat în agenție de plasarea forței de muncă pentru membrii și simpatizanții USR
Petrișor Peiu,
AUR a depus în Senat moțiunea ”Ministrul Radu Daniel Miruță, dovada…
“ Mă voi prezenta în fața Parlamentului cu fruntea sus, pentru că în 100 de zile am făcut tot ce a ținut de mine ca România să meargă măcar un pas înainte.
Dorm liniștit cu ceea ce am realizat și…
Radu Miruță,
AUR a depus în Senat moțiunea ”Ministrul Radu Daniel Miruță, dovada…