
Aventura America Express ajunge în Ecuador: echipele pornesc în prima cursă la peste 2.800 de metri altitudine
Echipele „America Express” au pornit într-o cursă palpitantă pentru imunitate în inima Ecuadorului, locul cunoscut ca fiind centrul lumii. Aventura a început ieri, în forță, cu Ada și Tony Galeș triumfând în prima etapă.
Competiția transmisă de Antena 1 se va intensifica în episodul de astăzi, când echipelor le va fi dată sarcina de a escalada cel mai înalt punct al orașului Quito, capitala aflată la cea mai mare altitudine din lume. Într-o premieră pentru emisiune, participanții vor traversa linia ecuatorului, trecând astfel în emisfera sudică.
Prima etapă în Ecuador a oferit competitorilor o incursiune fascinantă în cultura vibrantă a comunității indigene Quechua. Memoria, atenția și concentrarea au fost la mare preț în cursa de ieri, care a culminat cu o luptă strânsă pentru prima amuletă a etapei a patra și pentru mult râvnitul Joker.