
Bărbat debarcat de polițiști din avion, după ce a refuzat să poarte mască, la Cluj
„În seara de 18 octombrie, cam în jurul orei 20.30, toată lumea era îmbarcată și gata de pornire pentru zborul Ryanair spre Londra. Pilotul ne-a anunțat că vremea este nefavorabilă și că probabil o sa avem întârzieri. Avionul părea gata de decolare, însă noi încă așteptam. Nu eram foarte atent la ce se întampla, dar am văzut că două stewardese vorbeau mult cu o persoană aflata în primele locuri.
Trec 10 minute, lumea își pierde răbdarea, iar un domn aflat în apropierea celor trei spune pe un ton răstit: Haideți, dom-le, puneți-vă masca, țineți un avion întreg pe loc!. Atunci am realizat ca avionul nu pornea din cauză că domnul respectiv refuza să poarte o mască.
Între timp, una din însoțitoarele de bord a trecut pe la restul pasagerilor să îi liniștească, spunând că poliția a fost sesizată și că în curând îl vor da afara dacă va refuza în continuare să respecte legea”, a declarat un pasager din avion, Eric, pentru Cluj24.ro.