3Foto1Video© g4media.roBolojan: Am pierdut bani pentru că PSD a sabotat legea salarizării. Absorbția granturilor PNRR depășește 90%
"Din datele prezentate de Ministerul Proiectelor Europene, România a reușit o absorbție de peste 90% pe componenta de grant și de peste 95% pe cea de împrumuturi, urmând ca în zilele următoare să se clarifice toate sumele, cu exactitate, după ce se centralizează toate datele.
Este un rezultat la care guvernele pe care le-am avut au muncit în acești ani, dar presiunea mare a fost pe acest ultim an, în care am făcut eforturi importante pentru e debloca PNRR și pentru e renegocia ținte, jaloane, în așa fel încât România să nu piardă bani", a spus Ilie Bolojan, la prezentarea bilanțului implementării PNRR.
El a menționat că, în momentul în care a preluat mandatul, PNRR era un program "complet înțepenit", care risca să se transforme într-un "eșec major". Bolojan a adăugat că Guvernul a făcut "ordine" în PNRR, l-a renegociat și a pornit implementarea programului, astfel încât să nu se piardă sume importante de bani.
