Bugetul pentru IMM Plus, majorat cu 2,5 miliarde de lei
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanțelor, majorarea bugetului total al Programului IMM Plus cu aproximativ 2,5 miliarde lei, până la suma totală de aproximativ 15 miliarde lei, conform unui comunicat al ministerului, citat de Agerpres.
Astfel, se majorează și plafonul total al garanțiilor de stat care pot fi emise în cadrul Programului cu suma de 2,22 miliarde lei, până la valoarea totală de 13,32 miliarde lei și bugetul grantului cu peste 279,875 lei până la valoarea totală de 1,68 miliarde lei.
"Majorarea bugetului Programului IMM Plus vine ca un răspuns firesc la solicitările antreprenorilor, care au manifestat un interes deosebit pentru accesarea programului. Prin această suplimentare, ne asigurăm că alte aproximativ 2.000 companii vor beneficia de sprijinul necesar pentru dezvoltare și investiții.