Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu6Foto© hotnews.ro

Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

, 11 știri, 41 vizualizări

"Respinge, ca nefondate, apelurile formulate Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apelantul parte civilă Matei Cristian împotriva sentinței penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în dosarul 3297/1/2020. Obligă apelantul parte civilă Matei Cristian să-i plătească inculpatului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu suma de 5.950 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cauză, reprezentând onorariul parțial al apărătorului ales", se arată în minuta deciziei.

Tăriceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General în decembrie 2020, fiind acuzat că nu a constatat și nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deși acesta din urmă avea o decizie definitivă dată de judecători prin care a fost declarat incompatibil și nu mai putea ocupa o funcție publică.

În primă instanță, Tăriceanu și Cristian Marciu au fost achitați de un complet de trei judecători de la ICCJ, după ce chiar procurorul de ședință desemnat în acest caz, Irina Kuglay, a solicitat achitarea pe motiv că textele de lege în baza cărora fostul președinte al Senatului a fost trimis în judecată "generează confuzie".