CEC Bank obține pentru prima dată un rating din partea Fitch Ratings© economie.hotnews.ro

CEC Bank obține pentru prima dată un rating din partea Fitch Ratings

, 7 știri, 19 vizualizări

CEC Bank, instituția financiară cu cea mai extinsă rețea teritorială din România a obținut pentru prima dată un rating din partea Fitch Ratings, respectiv ratingul de emitent BB.

”Obținerea ratingului Fitch este un semnal că banca are un profil financiar solid și se conformează bunelor practici de guvernanță corporativă și transparență. Ratingul din partea unei agenții internaționale este un pas necesar, în contextul în care CEC Bank are în plan accesarea piețelor de capital prin emisiuni de obligațiuni subordonate”, spune Bogdan Neacșu, Director General al CEC Bank.

El menționează că instituția pe care o conduce își va diversifica sursele de finanțare pentru a susține creșterea și consolidarea poziției pe piață și crede că instrumentele pe care banca le va lansa vor crea noi oportunități pentru investitori.