Centrala de la Cernavodă nu va fi repornită înainte de 10 septembrie4Foto© observatornews.ro

Centrala de la Cernavodă nu va fi repornită înainte de 10 septembrie

, 7 știri, 0 vizualizări

Centrala nucleară de la Cernavodă nu își va relua activitatea mai devreme de 10 septembrie. Deși debitul Dunării e în creștere, nivelul apei la Cernavodă nu a ajuns stabil pentru reluarea în siguranță a funcționării, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Bușoi.

„Prognozele privind debitul Dunării sunt în creștere, dar deocamdată nu s-a observat la Cernavodă un nivel crescut și sustenabil pentru că nu-i suficient să crească pentru o zi procedurile de siguranță ale reactoarelor și ale pompelor care răcesc reactoarele, pe care specialiștii de acolo le respectă cu sfințenie și în care decizia politică nu are ce interveni”, a declarat Bușoi, miercuri, la B1 TV.

În aceste condiții, prima decizie privind repornirea unuia dintre cele două reactoare ar putea fi luată în jurul zilei de 10 septembrie.