Statul a lipsit de la prima adunare a acționarilor Nuclerelectrica© economedia.ro

Statul a lipsit de la prima adunare a acționarilor Nuclerelectrica

, 6 știri, 3 vizualizări

Statul român, prin Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Nuclearelectrica, nu a participat la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) convocată joi, astfel că ședința nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum. Este prima adunare extraordinară organizată după ce directorul general Cosmin Ghiță a anunțat că renunță la mandat, potrivit Mediafax.

Potrivit informării transmise de Nuclearelectrica la Bursa de Valori București (BVB), la prima convocare au fost prezenți sau reprezentați 54 de acționari, care dețin 31.731.201 acțiuni, reprezentând 10,51942% din capitalul social și din drepturile de vot.

Pentru desfășurarea AGEA la prima convocare era necesară prezența acționarilor care dețin cel puțin un sfert din totalul drepturilor de vot. Statul, prin Ministerul Energiei, deține 82,49% din Nuclearelectrica.