Cum a reușit un tânăr să se îmbarce de două ori fără bilet în avion, două zile la rând, de pe aeroportul din Munchen4Foto© hotnews.ro

Cum a reușit un tânăr să se îmbarce de două ori fără bilet în avion, două zile la rând, de pe aeroportul din Munchen

, 7 știri, 67 vizualizări

Un norvegian îndrăzneț a reușit să se îmbarce pe un avion de linie fără bilet două zile la rând din Munchen, Germania, în timp ce a doua oară a și reușit să zboare gratis până la Stockholm, a anunțat marți poliția locală, relatează AFP.

Poliția aeroportului a deschis o anchetă împotriva cetățeanului norvegian în vârstă de 39 de ani pentru tulburarea ordinii publice și transportul fraudulos”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției pentru AFP.

Această investigație va trebui în special să explice modul în care pasagerul „a putut ocoli controlul automat al cărții de îmbarcare înainte de controalele de securitate”, a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului din München.