Doua necunoscute pentru Radoi inaintea debutului la Jocurile Olimpice

Căldură mare. Aerul condiționat nu îmi face bine și îl evit cît pot. Merg cu mașina și deschid toate geamurile. Uneori, cînd nu mă uit atent în jur și boarea de vînticel împrăștie mirosurile, aș putea să jur că sînt într-o decapotabilă la Monte Carlo. Data viitoare mă leg cu o eșarfă, ca Grace Kelly. Căldură mare, cum zic. Pun mașina undeva lîngă Parcul Izvor ca să dau o tură.

Mă întorc și vreau să urc. O măturăreasă se desprinde ca din umbra unui stîlp. Se apropie încet, cu o mătură aproape inexistentă, și mă întreabă dacă n-am un patent. Mă uit în jur, eram doar eu. Deci cu mine vorbește. „Un patent?” „Da, să prind sîrma asta mai bine că mi se duce de tot mătura.” „Aha.

N-am.” „Dar sîrmă aveți?” „Nu.” „Păi, și eu ce fac?” „Păi, primăria nu vă dă niște mături mai de Doamne-ajută, dacă tot sînteți în stradă ca să faceți curat?” Nu-mi răspunde și dă din umeri vag, neputincios. Pare că își pierde formele și se topește. O întreb la ce primărie lucrează. Nu știe. Continuă aceeași mișcare, acum și cu capul. Adică e cumva victimă nevinovată. Corect.