Elev cu nevoi speciale de la un liceu din Botoșani, incendiat în timpul unei ore4Foto© libertatea.ro

Elev cu nevoi speciale de la un liceu din Botoșani, incendiat în timpul unei ore

, 6 știri, 28 vizualizări

Un elev cu nevoi speciale de la Liceul Tehnologic din Flămânzi, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a fost incendiat în timpul unei ore, când profesoara, care este și directoarea unității de învățământ, ieșise din clasă. Băiatul spune că ar fi fost incendiat de către colegi, însă aceștia susțin că și-ar fi dat foc singur, cu un spray și cu o brichetă, potrivit știri.botoșani.ro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Irina Telișcă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că incidentul a avut loc luni, la Liceul Tehnologic de la Flămânzi. Profesoara a ieșit din clasă, iar în acel moment elevul a fost incendiat.

Directoarea unității școlare, care era profesoara de la ora respectivă, a demisionat.

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani spune că a deschis o anchetă în acest caz. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Botoșani, Delia Neniscu, a declarat pentru News.ro că polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.