Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2022 - Primul spectacol de teatru transmis live pe TikTok9Foto2Video© cotidianul.ro

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2022 - Primul spectacol de teatru transmis live pe TikTok

, 11 știri, 10 vizualizări

Este vorba de producția #acedesiguranță@tiktok, în regia lui Bobi Pricop, text de Ionuț Suciu, o coproducție Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul este programat la FITS, în sala de la etaj a Teatrului Gong, și, live, pe TikTok, în 3 iulie, ora 16.00.

Spectacolul regizat de Bobi Pricop întregește o serie de cinci evenimente artistice care vor fi transmise, live, de la FITS, pe platforma TikTok.

Primul dintre acestea este concertul celor de la Puerto Candelaria, evenimentul care inaugurează scena din Piața Mare la această ediție FITS, în 24 iunie. Veniți direct din Medellin, câștigători ai unui Latin Grammy, cei șase ne vor provoca la dans, inclusiv via TikTok, pe muzica unor hituri precum Senderito De Amor sau Amor y Deudas.