
Finlanda ia în calcul separarea de Suedia pentru aderare
Finlanda ar trebui să ia în considerare opțiunea de a adera la NATO fără Suedia, a declarat pentru prima oară marți ministrul ei de externe, după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a exclus unda verde a Ankarei pentru candidatura suedeză, informează France Presse și Reuters.
Aderarea comună a celor două țări nordice rămâne „prima opțiune”, dar „în mod evident trebuie să evaluăm situația, dacă s-a întâmplat ceva care înseamnă că pe termen lung Suedia nu mai poate merge mai departe”, a afirmat șeful diplomației Pekka Haavisto la televiziunea publică YLE, judecând însă că este „prea devreme pentru a lua o poziție”.
Printre altele, Haavisto a spus că este nevoie de o pauză de câteva săptămâni în discuțiile dintre Finlanda, Suedia și Turcia cu privire la planurile celor două țări nordice de a se alătura alianței militare NATO.