Fragmente dintr-o dronă militară, găsite în curtea unui localnic din Vrancea3Foto© adevarul.ro

Fragmente dintr-o dronă militară, găsite în curtea unui localnic din Vrancea

, 6 știri, 0 vizualizări

Fragmente dintr-o dronă au fost găsite sâmbătă, 17 ianuarie, de un localnic în gospodăria sa din localitatea Tănăsoaia, județul Vrancea. MApN a confirmat că au fost descoperite „resturi metalice care indică un vehicul aerian”, iar o echipă trimisă la fața locului urmează să le analizeze.

Informația a fost publicată prima dată de Ziarul de Vrancea, care a relatat că proprietarul gospodăriei a anunțat autoritățile, iar la fața locului au ajuns echipe de specialiști de la SRI și armată.

Potrivit sursei citate, drona nu avea explozibil fiind, probabil, folosită în misiuni de spionaj.

Contactat de HotNews, purtătorul de cuvânt al MApN a confirmat că Ministerul Apărării a trimis duminică dimineață o echipă de specialiști în localitatea Tănăsoaia, ca urmare „a descoperirii unor resturi metalice care indică un posibil vehicul aerian”.