
Gică Hagi și-a lasat cartea în care își povestește viața
Gică Hagi, 60 de ani, și-a lansat, miercuri, 26 martie, cartea autobiografică „Hagi – Drumul meu”. La evenimentul a avut loc în una dintre sălile Academiei de Studii Economice din București (ASE) au participat legende ale fotbalului românesc.
„Aceasta nu este o simplă autobiografie, ci povestea mea, care a început în urmă cu 60 de ani. Este despre iubirea pentru fotbal, despre încredere și despre curajul de a visa. Fiecare pas, fiecare victorie și fiecare înfrângere m-au învățat să fiu mai puternic, mai dedicat și mai pasionat de tot ceea ce fac!”, a transmis Gheorghe Hagi.
Printre cei prezenți s-au numărat și foști colegi de la echipa națională, Gică Popescu, Marius Lăcătuș, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu sau Dorin Mateuț, dar și actualul selecționer, Mircea Lucescu. Toți au stat la rând pentru a obține o carte cu autograful „Regelui”.