Gigantul Apple intră pe piața energiei regenerabile din România printr-un parc eolian în județul Galați4Foto© stirileprotv.ro

Gigantul Apple intră pe piața energiei regenerabile din România printr-un parc eolian în județul Galați

, 5 știri, 12 vizualizări

Apple investește în energie verde și aduce în România un proiect eolian de 99 MW în județul Galați. Compania vrea ca până în 2030 toată energia folosită pentru a încărca iPhone-urile și MacBook-urile să provină din surse curate.

Gigantul american Apple anunță că își extinde investițiile în energie verde în Europa, inclusiv în România, unde va cumpăra electricitate de la un parc eolian de 99 MW aflat în construcție în județul Galați. Proiectul, numit Green Breeze, este dezvoltat de compania suedeză OX2 și deținut de Nala Renewables, un joint-venture între grupul Trafigura și fondul de investiții IFM Investors din Australia.

Contractul semnat între Apple și Nala Renewables este unul pe termen lung, de tip Power Purchase Agreement (PPA), care acoperă o parte semnificativă din producția viitoare a parcului eolian. Lucrările sunt în desfășurare în comuna Cuca, iar punerea în funcțiune este programată pentru prima parte a anului 2026, după o perioadă de teste și conectare la rețea.