2Foto© adevarul.roGuvernul a aprobat majorări salariale și noi angajări în 47 de companii din subordinea statului
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, un memorandum prin care pentru 47 de operatori economici a fost aprobată majorarea salariilor angajaților sau ocuparea unor posturi vacante, precum și înființarea unor posturi noi.
Vizate sunt companii aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităților administrației publice locale din 22 de județe care își desfășoară activitatea în următoarele domenii: apă-canal (29 de companii), salubritate (4 companii), transport (10 companii), la care se adaugă un parc industrial, două aeroporturi (Cluj și Iași) și Baza de tratament Ocna Mureș.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, impactul financiar este de 168,7 milioane lei, însă acesta nu va greva bugetul de stat, fiind companii care se finanțează din veniturile proprii:

