Hidroelectrica, parteneriat pentru parcuri eoliene off-shore și parcuri solare flotante3Foto© puterea.ro

Hidroelectrica, parteneriat pentru parcuri eoliene off-shore și parcuri solare flotante

, 5 știri, 20 vizualizări

Reprezentanții Hidroelectrica și cei ai companiei Masdar din Emiratele Arabe Unite au semnat luni, la Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investițional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene off-shore și parcuri solare flotante în țara noastră.

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, Masdar este unul dintre cei mai importanți jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de țări și cu o experiență de 16 ani în dezvoltarea și construcția de capacități de producție a energiei din surse regenerabile, și are un portofoliu de 23 GW instalați.

Conform datelor furnizate de companie, din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară și eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.