
Insula iubirii 19 august 2025. Reacția lui Andrei Lemnaru, după ce a văzut scenele intime cu Ella și Teo
Cel mai tensionat moment de până acum la Insula iubirii l-a avut în prim-plan pe Andrei Lemnaru. Concurentul a fost pus față în față cu imagini șocante, prezentate de Radu Vâlcan, în care logodnica lui, Ella Vișan, apare în ipostaze intime cu ispita Teo, chiar în baia resortului din Thailanda.
Ceea ce a văzut l-a dărâmat emoțional și l-a făcut să recunoască faptul că nu mai există cale de întoarcere. „Asta e femeia pe care am cunoscut-o eu! Face ce simte, mă! Este o femeie îndrăgostită, care este foarte excitată, aia este Ella pe care am cunoscut-o eu! Pot doar să o aplaud! Privirea când un bărbat o atrage am văzut-o în baie! Doare, aș fi poate fără sentimente să spun că nu doare, dar accept”, a declarat Andrei Lemnaru, la Insula Iubirii.
Andrei și Ella aveau planuri mari de viitor, urmând să ajungă în fața altarului după o relație de peste trei ani. Concurentul era convins că are alături femeia vieții lui, însă imaginile de la bonfire i-au demonstrat contrariul.