Ivan, după Comandamentul Energetic Național: Am eliminat orice risc pentru oameni și industrie© cotidianul.ro

Ivan, după Comandamentul Energetic Național: Am eliminat orice risc pentru oameni și industrie

, 4 știri, 0 vizualizări

Oprirea centralei electrice pe gaze cu ciclu combinat a OMV Petrom de la Brazi, din cauza lipsei apei tehnologice, și care va fi repornită programat, a fost compensată de alte capacități de producție, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după ședința Comandamentului Energetic Național.

Ministrul Energiei a dat asigurări, miercuri, că sistemul energetic a fost stabilizat după oprirea centralei de la Brazi, operată de OMV Petrom și care, cu o putere instalată de 860 MW, are o pondere de aproximativ 10% din producția națională de energie electrică.

„Am stabilizat rapid Sistemul Energetic Național și am eliminat orice risc pentru oameni și industrie! Am acoperit integral suspendarea temporară de producție de la CECC Brazi, prin mecanisme de piață”, a transmis demnitarul, printr-o postare pe contul de Facebook, după derularea ședinței Comandamentului Energetic Național.