
Liderii PNL și PSD se întâlnesc azi pentru a stabili detaliile rocadei
Conducerile PNL și PSD au fost convocate în ședință, marți, înainte de rocada premierilor de la sfârșitul acestei luni. Liberalii se reunesc în Biroul Politic Național marți, începând cu ora 11:00, în sala grupului PNL din Camera Deputaților. Și Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat se reunește marți, de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, la sala grupului PSD „Regele Mihai I”.
Cele două partide trebuie să stabilească strategia privind protocolul coaliției, dar și cine vor fi miniștrii în noul Executiv condus de președintele PSD Marcel Ciolacu.
De asemenea, PSD și PNL urmează să decidă dacă se mai respectă sau nu protocolul stabilit la constituirea coaliției de guvernare, în urmă cu un an și jumătate sau deschiderea negocierilor pentru un nou aranjament în Executiv, în condițiile în care atât PSD, cât și PNL și-ar dori păstrarea unor portofolii, precum Transporturile și Investițiile și Proiectele Europene.