
Nicușor Dan a promulgat primul pachet fiscal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea
"Tocmai ce am semnat primul pachet și tehnic este consistent. Sunt 30 de pagini, 40 de pagini și tot timpul când ai de făcut un pachet din astea, apar probleme tehnice", a arătat șeful statului.
El a făcut referire și la cel de-al doilea pachet de măsuri.
"La început de august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament. Bineînțeles că atunci când iei măsuri care, după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât își permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni și populație și din cauza asta apar și tensiuni în coaliție.
Eu ce vreau să spun în momentul ăsta este că este remarcabil că partidele pro-occidentale din România și-au asumat asta. Cel mai simplu pentru fiecare dintre ele ar fi fost să stea în opoziție", a precizat șeful statului, într-o conferință de presă.