Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Mii de credincioși au ajuns deja la Catedrala Mitropolitană din Iași27Foto3Video© stirileprotv.ro

Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Mii de credincioși au ajuns deja la Catedrala Mitropolitană din Iași

, 43 știri, 12 vizualizări

Autoritățile anunță că iau măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii publice, deoarece se estimează că aproximativ 300.000 de persoane din țară și străinătate vor veni în zilele următoare la Iași, pentru a lua parte la pelerinajul organizat cu prilejul prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei și a nevoiașilor.

„Conform estimărilor organizatorului, dar și din datele noastre din anii anteriori, chiar și înainte de pandemie, așteptăm în jur de 300.000 de persoane care se vor închina la Sfintele Moaște, dar și persoane care vor participa la celelalte activități specifice pelerinajului.

Pe toată perioada desfășurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, echipe de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente în zonele de deplasare a pelerinilor și vor sta la dispoziția celor care vor avea nevoie de sprijin și îndrumare”, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, comandantul Grupării de Jandarmerie Mobilă Bacău, col Ioan Sandu.