Perchezitii de ultim moment in Bucuresti, Ilfov si Teleorman intr-un dosar de evaziune fiscala legat de activitati de ride-sharing
Trei persoane au fost reținute de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzate de evaziune fiscală în legătură cu activitatea de ride-sharing a unor societăți comerciale.
Pe 3 decembrie au fost efectuate percheziții în opt locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Teleorman, reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de marți, a trei persoane care coordonau societăți comerciale cu activitate de transport alternativ de persoane, pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată.