4Foto© zf.roPlatforma Electroputere Craiova scoasă la vânzare. Terenul are 37 de hectare
Un teren de circa 37 de hectare rămas din fosta platformă industrială Electroputere din Craiova a fost scos la vânzare, proprietarul desemnând compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox să se ocupe de procesul de tranzacționare.
Platforma Electroputere a ocupat inițial aproximativ 60 de hectare, din care peste 20 de hectare au făcut deja obiectul unui proces de regenerare urbană de succes. În urma acestuia a rezultat o zonă multifuncțională, care include centrul comercial Electroputere Parc, clădiri de birouri și un aparthotel finalizat recent.
Suprafața rămasă, de 37 de hectare, este ocupată în prezent de facilități industriale, însă consultantul subliniază că terenul prezintă un potențial ridicat pentru noi proiecte de regenerare urbană. Poziționarea semi-centrală și dimensiunea generoasă îl fac potrivit pentru un proiect multifuncțional de amploare.