Potra rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile© puterea.ro

Potra rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile

, 5 știri, 0 vizualizări

Horațiu Potra rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, a decis, marți, Curtea de Apel București. Dorian Potra, fiul său, precum și nepotul, Alexandru Potra, vor sta în continuare în arest la domiciliu, iar primul nu are voie să ia legătura cu tatăl său.

„Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul Potra Horațiu. Menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul Potra Horațiu până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispuse față de inculpații Potra Dorian și Potra Alexandru-Cosmin.

Menține măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații Potra Dorian și Potra Alexandru-Cosmin până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Respinge cererea formulată de inculpatul Potra Dorian având ca obiect încetarea obligației de a nu comunica cu inculpatul Potra Horațiu. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, a decis instanța.