2Foto© hotnews.roUn fost ofițer Stasi, un fost actor de filme porno, neopăgâni și neonaziști printre noii deputați ai AfD
Printre cei 39 de parlamentari AFD care vor reprezenta circumscripțiile electorale din Saxonia-Anhalt în parlamentul statului se numără un fost actor de filme porno care și-a falsificat calificări academice, un fost ofițer al poliției secrete est-germane, Stasi, iar alți câțiva sunt anchetați penal pentru implicarea lor în organizații neonaziste, scrie The Guardian. Trecutul unora dintre viitorii parlamentari ai AfD este analizat după victoria istorică a partidului în Saxonia-Anhalt.
Doi parlamentari ai AFD sunt anchetați în urma unor acuzații că ar fi încercat să continue activitățile organizației extremiste de dreapta interzise, Artgemeinschaft, un grup neopăgân care a îmbrățișat idei naționaliste și antisemite. Cel mai tânăr dintre cei doi este acuzat și de încălcarea regimului armelor. Ambii resping acuzațiile.
Fostul actor de filme porno a fost condamnat pentru furtul dintr-un hotel. O instanță a confirmat că a fost actor de filme pentru adulți după ce acesta contestase afirmațiile apărute într-un ziar local. El a fost exmatriculat de la o universitate după ce s-a constatat că și-a falsificat diploma de bacalaureat, a relatat Die Zeit. Deputatul spune că a fost readmis în urma unei contestații legale.