© adevarul.roPrimar reținut pentru viol și agresiune sexuală
Traian Simionca, primarul PSD al comunei Livezile, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut de polițiști sub acuzațiile de viol, agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri și violarea vieții private. Decizia a fost luată după ce mai multe imagini filmate cu telefonul mobil, în care edilul pare să agreseze sexual o angajată, au fost postate pe o rețea socială. PSD a anunțat suspendarea primarului din calitatea de membru, conform Codului de Etică și Conduită al partidului. Ancheta este în desfășurare, iar Simionca beneficiază de prezumția de nevinovăție pe durata întregului proces penal.
Potrivit PSD, Codul de Etică și Conduită prevede că persoanele pentru care a început urmărirea penală sau au fost trimise în judecată, ori care se află în arest preventiv, control judiciar sau arest la domiciliu, nu vor beneficia de susținerea partidului pentru ocuparea unei funcții politice sau administrative.
Prin urmare, Traian Simionca a fost suspendat până la finalizarea anchetei și a eventualelor acțiuni în instanță. Această măsură nu reprezintă o presupunere de vinovăție, ci respectarea prevederilor interne.