Primarul din Bușteni, acuzat că a agresat o femeie, a fost reținut4Foto© jurnalul.ro

Primarul din Bușteni, acuzat că a agresat o femeie, a fost reținut

, 14 știri, 22 vizualizări

Potrivit IPJ Prahova, în urma probatoriului administrat, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului acuzat că a agresat o femeie, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

„În continuarea cercetărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Prahova sub directa supraveghere și coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, referitoare la situația prezentată, fața de bărbatul în cauză a fost dispusă, la data de 24 octombrie a.c., continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, precum și pentru săvârșirea infracțiunilor de influențarea declarațiilor și instigare la mărturie mincinoasă”, transmite Poliția Prahova.

Polițiștii au fost sesizați în 16 octombrie despre faptul că, în stațiunea Bușteni, un bărbat de 58 de ani, care îndeplinește o funcție de autoritate publică, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a agresat fizic și verbal o femeie de 36 de ani, ce are calitatea de administrator al unei societăți comerciale.