
Profesor universitar trimis în judecată pentru că primea mită de la studenți și polițiști. Care sunt sumele cerute
Un scandal de corupție zguduie mediul universitar din Brașov, după ce un profesor de la o facultate de drept a fost trimis în judecată sub acuzația de luare de mită și trafic de influență. Potrivit procurorilor, cadrul universitar ar fi cerut bani de la studenți (printre care se numărau inclusiv polițiști activi ai Ministerului Afacerilor Interne) pentru a-i ajuta să promoveze examenele sau chiar examenul de licență.
Ancheta, instrumentată de Direcția Generală Anticorupție (DGA) Brașov și coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a scos la iveală un sistem bine pus la punct prin care examenele, notele și lucrările de licență se puteau „cumpăra” cu sume între 200 și 500 de euro, în funcție de nivelul de importanță al testării.
În total, 13 persoane au fost trimise în judecată, printre care și un fost profesor universitar acuzat că își trafica influența asupra celui aflat încă în funcție. Acesta ar fi intermediat întâlniri între studenți și profesorul acuzat, garantând că banii oferiți vor asigura promovarea.