
Rabla pentru Tractoare, un nou start
Programul ”Rabla pentru tractoare” demarează luni, iar timp de o săptămână sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, solicitanții pot aplica online, prin intermediul aplicației informatice, informează Administrația Fondului pentru Mediu. Aplicația informatică este pusă la dispoziție pe site-ul AFM, bugetul alocat acestei sesiuni fiind de 500 de milioane de lei.
Documentele solicitate a fi încărcate în aplicația informatică sunt: cererea de finanțare; actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație; atestatul de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație.
AFM a anunțat că a publicat pe site-ul instituției la secțiunea Programe de finanțare - Rabla pentru Tractoare, lista cu 121 de dealeri validați pentru a participa în cadrul programului. Scopul noului program constă în sprijinirea producătorilor agricoli care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare, în vederea achiziționării de tractoare și mașini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente noi, mai puțin poluante.